exploratul face lumea mai bună

Category — Jurnalul Pălăriei Tricolore

Murphy

Abia când am parcat în singura baltă mare din parcare m-am gândit la Murphy şi legea lui. Interesant că declicul nu s-a produs mai devreme, când aproape de graniţă mi-am dat seama că am uitat paşaportul acasă. „De ieşit se iese uşor, dar la intrarea înapoi mai controlează”, zice L. „Şi ce-ţi fac, nu te [...]

December 10, 2009   3 Comments

A trecut un an prin noi

A trecut un an de la Euro2008! Nu-mi vine să cred. Parc-a fost ieri, şi parc-a fost în altă viaţă!
Prietenii mei au zis că vorbesc prostii când le-am zis mai demult că vreau să mai stau prin confederaţie măcar până trece Euro. Deh, priorităţi şi priorităţi, pentru mine a meritat. Aş fi ratat o ocazie [...]

June 18, 2009   2 Comments

Winners first

Am ajuns mai devreme în gară, să văd şi eu uriaşii.

11 statui imense de jucători reprezentativi pentru Euro, amplasate în hala gării. Între ei şi Chivu,

şi nici un italian, după cum aveam să aud. Cică au pus doar jucători sub contract cu Adidas.
Booon. Ne întâlnim cu familia El Veţienilor în trenul spre Berna. Avem emoţii, [...]

June 19, 2008   3 Comments

Ursus – the bear from Romania

On Swiss Radio DRS, 16 beers from 16 countries were chosen by three radio hosts and beer aficionados to compete for the 2008 European Championship. Placed into four groups of four, the the four winners of each group qualifie for the semi-finals.
In Group A, the Swiss Quöllfrisch (from Appenzell, that’s the Moldova of Switzerland) competes [...]

June 16, 2008   No Comments

Italia-Romania. De pe strazi si din peluze

Meciul incepea la ora locala 18 pe stadionul Letzigrund din Zürich. Trebuia sa luam tramvaiul de la gara principala si sa mergem acasa la C. si L. In timp ce scot harta sa ma uit cate statii avem de mers vine un domn de la “RATB” si imi explica, fara sa il intreb nimic [...]

June 16, 2008   No Comments

Ma-ia-hii Ma-ia-huu Ma-ia-haa Ma-ia-ha-ha

I’ve been to lots of football matches of FC Lozärn (Hey – Ho – Hopp Lozärn!) and I must say todays game Italia – Romania (1-1) was one of the most exciting. It’s a pity that Mutu missed the penalty, otherwise it could have been a perfect seara at the Letzigrund – au revoir la [...]

June 14, 2008   1 Comment

Capre şi vecini

La turcul din colţ, după fructe. Se aud claxoane şi strigăte afară.
„Croaţii”, zic, cu un aer relaxat de cunoscător.
„Da”, răspunde turcul, cu acelaşi aer. Şi mai zice ceva pe păsăreşte ce se poate interpreta ca „dacă au câştigat…”.
Un băiat înalt, solid şi blond care era la coadă în spatele meu tresare din visare (avea căşti), [...]

June 12, 2008   2 Comments

The dream is over

The day after the defeat of the Swiss football team against Turkey (1:2), the Swiss newspapers write about the big disappointment, along with photos of crying supporters and players with their heads hanging. “The dream is over” titles 20 minuten, a major commuter newspaper in Switzerland and let’s their readers rate “Why Switzerland got knocked [...]

June 12, 2008   2 Comments

Fanfara din Chetriş

Ploaia se pare că a alungat lumea din Fan Zone. Când am ajuns noi, pe la 4, era ceva lume pe Bahnhofstrasse, dar la Fan Zone abia se strângeau. Trecând podul peste Limmat, ne-au ajuns la urechi nişte acorduri familiare. Ne-am îndreptat spre ele, şi asta e ce am văzut:

Era fanfara din Chetriş, Iaşi, care [...]

June 11, 2008   2 Comments

Jucăm urât, visăm frumos

De data asta, interviul de la televiziunea chineză (alta decât data trecută) nu m-a mai luat prin surprindere.
Pe stradă, în drum de la stadion spre casă, Pălăria Tricoloră a atras din nou microfon chinez prietenos:
„Aţi făcut 0-0 cu Franţa. Cum comentaţi?”
„Echipa României este foarte bună în a anihila adversarul. Dar azi n-am avut nici un [...]

June 10, 2008   6 Comments

arsenalul

gata bannerele. sper să putem intra cu ele pe stadion, şi să avem unde le întinde.

Îmbrăcându-mă pentru meci, m-am simţit ca un toreador înaintea corridei. Fiecare amănunt vestimentar aşezat cu grijă, la locul lui… văzusem odată la teleenciclopedia un episod despre ei. Fiecare lucruşor îşi are rostul.
Şi… gata. Plecăm în oraş, ne întâlnim cu El [...]

June 9, 2008   4 Comments

Fan Zone

Am ajuns în oraş pe la 11. Mă miram de ce nu e trafic, dar mi-am dat seama că e duminică dimineaţă – nimic nu mişcă aici, campionat necampionat. Pe Bahnhofstrasse, pustiu.

Singurii care atrăgeau atenţia eram noi, 4 şepci galben strident. Trecătorii care ne depăşeau se întorceau cu curiozitate nedisimulată pentru a vedea ce echipă [...]

June 8, 2008   No Comments

El Vetian

Salut însemnarea precedentă, prima a lui El Vetian. Probabil singurul suporter al României cetăţean elveţian de origine vietnameză , şi cel mai simpatic. Onorat de prezenţă, şi succes mai departe!
În mod ciudat, cred că pentru Elveţia un egal în meciul următor cu turcii ar fi mai bun, dacă portughejii bat Cehia. Atunci turcii ar [...]

June 8, 2008   No Comments

Pain

What a furious start to Euro 2008 and I’m still sweating from emotii.
I’m so sorry for the Swiss football team that lost 1-0 against Cehia and Alex Frei – the last hope of Switzerland – who was injured. But there are still two games to come. Hopp Schwiiz!

June 7, 2008   1 Comment

A-nceput

Să fie oare Europeanul decis de accidentari? Frei, căpitanul helvet, chiar din prima repriză a turneului, iar veştile din celelalte tabere care nici n-au început nu sunt tocmai roze. Săracul Frei…
S-ar putea să fie şansa lui Yakin, un fel de Hagi al elveţienilor, care alternează meciuri geniale cu altele slabe – doar că ăştia nu [...]

June 7, 2008   1 Comment