Chemarea României (1): Sighişoara

Această mini-serie s-a născut din întrebarea care m-a urmărit pe cele meleaguri ale Nordului – “cum se compară chestiile astea cu ce avem noi acasă?”.

Impresiile de acolo au fost că, arhitectonic, ca mărime, ca importanţă în istoria Europeană, NU SE COMPARĂ. Nimic din ce avem noi ca arhitectură urbană, de exemplu, nu se compară nici măcar cu oraşul Tallinn, dacă e s-o iei “în luptă dreaptă”. Sau, se compară, dar la scară mai mică.

Dar când am luptat noi “în luptă dreaptă”?

Am stat să judec cu “ochi de străin” – eu, ca străin, având de ales între România şi altă destinaţie în Vestul Europei, aş merge în România?

Ei bine, da.

Poate că nu se compară “tanda pe manda”. Oraşele nu sunt la fel de curate, la fel de spectaculos renovate, la fel de mari sau importante istoric. Dar cred că avem nişte avantaje comparative substanţiale pentru un turism “de gherilă”, “de nişă”. Încă mai avem.

Ce există (încă) în România şi nu prea mai găseşti în Vest sunt 2 lucruri care pe mine m-ar atrage: 1) locuri, oameni şi edificii surprinzătoare în context geopoliticoistoric, 2) acel şarm al “neatinsului”, al “necunoscutului”, “în afara potecii bătătorite” dpdv turistic european.

Exemplu la punctul 1) – e pe undeva “normal” să găseşti castele, fortăreţe, arhitectură urbană medievală spectaculoasă în Franţa, Germania, Austria. Mai nou am învăţat că e “normal” chiar şi în Cehia, Polonia sau Ţările Baltice. Ele încă sunt mai puţin cunoscute, dar încep să devină destinaţii turistice “obişnuite” pentru vestic. Despre ţările astea se învaţă cât de cât la şcoală. Polonezii au avut regat mare şi istorie spectaculoasă, Praga şi Budapesta au fost capitale de imperii/mari regate, am aflat că ţările baltice au fost state cavalereşti germane – mai ştiu oamenii una-alta. Despre România nu se învaţă nimic. Nimic medieval, de exemplu. Am întrebat o studentă la istorie din Anglia ce a învăţat despre istoria României. ABSOLUT NIMIC.

Pentru ei, suntem o ţară necunoscută şi îndepărtată, cu o reputaţie dubioasă şi imagine întunecată. Ţigani, Dracula, orfani, Ceauşescu, întuneric. Pete de lumină – Hagi şi Nadia Comăneci.

În acest context, oamenii NU ÎŞI POT ÎNCHIPUI că pot găsi, într-un asemenea loc, un oraş ca, de exemplu, Sighişoara, prima mea haltă pe teritoriul Patriei Mume în această excursie.

Ăsta e atuul nostru, pentru că atunci când află că există, sunt fascinaţi.

Hai să vedem dar Sighişoara cu ochi de străin şi comentariu de român.

Alături de Braşov, Sibiu şi, într-o oarecare măsură, Bucureşti (da – vom reveni :), Sighişoara e în mintea mea în top 5 al atracţiilor de arhitectură urbană din România.

Din păcate, de câţiva ani am înţeles că oraşul cicatrizat de un şantier generalizat şi prăfuit(or), care nu se mai termină.

Întâi au asfaltat, apoi s-au trezit că trebuie schimbate conductele, au spart drumurile, au pus conducte, le-au astupat provizoriu, încă mai sapă, apoi va veni iar asfalt… şantierul a cuprins şi cetatea, răscolind pavajul. Începe de la intrare – am intrat pe sub Turnul Croitorilor, care e înconjurat de săpături

din toate părţile.

Intrăm dar în Cetate

şi da, sunt de acord cu turistul din imagine,

ai ce poza în Piaţa Cetăţii,

chiar dacă e aproape sufocată de maşini şi terase. Piaţa e mică, şi cei cu (probabil) pile la primărie şi-au extins terasele pe aproape toată suprafaţa.

E bine, e rău? Pe de o parte, e plăcut să stai în Piaţă la un suc, pe de altă parte, de atâtea umbrele nu se mai vede Piaţa.

De asemenea, pe strada care duce spre Liceu, e plin de maşini, majoritatea venite probabil la hotelul din apropiere şi/sau la Casa cu Cerb.

Dacă aş fi Primare, aş face o parcare mare jos şi aş interzice accesul maşinilor în Cetate. Cred că turismul nu ar avea de suferit, dimpotrivă. Dar nu snt Primare. Aşa că, văzută la 270 de grade, priveliştea arată cam aşa.

Până una alta, să studiem oferta turistică de la chioşcul de profil, care cred că a apărut anul ăsta.

Spre bucuria-mi, văd lucruri de care nu s-a mai auzit prin părţile astea: tur de oraş pe jos, tur cu ghid audio, broşuri gratuite cu harta cetăţii. Adică exact ce se oferă şi “dincolo”!

Frumos, în română şi engleză. Aşa da!

Să continuăm plimbarea prin Cetate,

celebrele străduţe arhipozate

Casa Vlad Dracul

& Co.,

arcade

peste arcade,

steaguri-rămăşiţe de Festival medieval,

şi destul de multă lume mişunând,

între care şi oarece barzi şi trubaduri:

O privire asupra Oraşului de Jos,

spre care mă îndrept. Pe sub Turnul cu Ceas,

pe lângă oferte comerciale specifice şi controversate

prin Coridorul Doamnelor Bătrâne, afectat şi el de şantier,

ca şi drumul ce urcă dinspre oraş spre poarta principală în Cetate

am ajuns, pe lângă terasa cu piţerii

în “Centru”, care e de fapt o singură stradă,

de unde tot Cetatea se vede cel mai frumos.

Din păcate, se pare că asemenea privelişti vor deveni tot mai rare şi dificil de obţinut, dat fiind că, probabil tot pe bază de pile sau şpăgi, s-a dat autorizaţie acestor construcţii

care vor obtura semnificativ priveliştea asupra Cetăţii din unul din cele mai favorabile unghiuri.

Unghi din care acum mai degrabă pozezi Catedrala Ortodoxă

şi o iei înapoi, pe lângă tanti cu tarabe,

în sus pe scări,

să vedem ce posibilităţi de cazare sunt în Cetate. Şi într-adevăr, au răsărit în ultima vreme mai ales pensiuni

dar şi un hostel destul de impunător (clădirea înaltă cu lemn),

foarte important pentru sectorul “de nişă” la care mă gândeam – tineri, backpackeri, romantici, aventuriei, “alternativi”.

Care se pot bucura, de exemplu acum că vine toamna,

de licorile cu iz bahic din roadele pământului specifice locului

Vorbeam de nişe, dar până una alta am găsit în Cetate mai mult turişti “normali”, ca aceşti spanioli conştiincioşi, în stânga pozei,

ea citea despre oraş şi clădiri, el filma. Părea că le place…

Una peste alta, chiar şi aşa în construcţie, străin să fiu, şi mie mi-ar plăcea să vin la Sighişoara.

Cu condiţia să aflu că există…