5 octombrie 2010
Mă trezesc la 5 dimineaţa – doar sunt în vacanţă. Cobor la recepţie cu tot calabalâcul… nimeni. Sun la clopoţel, de după o uşă apare un nene, în maieu şi chiloţi (!), frecându-se la ochi. Îi dau cheia, dă să plece. Stai aşa, că tre’ să plătesc. Aha. Plătesc – “în euro sau lekë?”, mă întreabă. “În lekë… [...]“, zic, că tocmai scosesem aseară de la

Las bagajul în cameră, cobor din nou la recepţie, îl întreb ce e de făcut prin oraş. A priori am 2 scopuri în Shkodra: să văd lacul cu acelaşi nume,

şi să plec spre Muntenegru – toate astea le plănuiesc pentru mâine. Dar am citit pe drum că e şi o cetate, Rozafa – e departe? “Da, vreo 25 de minute pe jos”. Deci nu-i departe. “Cum ajung?” Îmi arată… [...]

Constat plăcut surprins că drumul de la Tiranë la Shkodër a durat doar 2 ore în loc de 2 ore jum’ate cât era planificat, astfel încât ajung chiar când se întunecă.

Furgon… [...]ul opreşte într-un rond mare, destul de luminat, dar cu aspect oarecum ponosit, de oraş comunist gri, în ciuda fântânii arteziene din mijloc. Sunt adormit şi mă doare gâtul în continuare, iar arhitectura urbană din jur nu are